Uleiul de Lavanda: Perfect pentru piele, îndeosebi în cazurile de acnee, eczeme, piele uscată şi arsă de soare, pentru tenul gras şi inflamaţii la nivelul pielii.

(Last Updated On: March 25, 2016)

Lavanda este una din plantele miraculoase care cresc pe această planetă. Ea a început să fie cultivată intensiv ți în România, existând o piață destul de bună pentru această plantă.

[ads1]

Levănţica face parte din categoria plantelor aromatice cu efecte curative remarcabile iar uleiurile esenţiale extrase din această plantă sunt folosite încă din vremuri îndepărtate în tratamentul a peste 100 de boli, informează csid.ro.

Însă beneficiile lavandei nu se poticnesc doar la nivelul industriei cosmetice, aceasta dovedindu-şi de-a lungul timpului aplicaţiile terapeutice deosebite, printre care amintim efectul sedativ, antispastic, antiseptic, hipotensor, diuretic, sudorific, antiinflamator şi cicatrizant, care au capacitatea de a preveni şi trata numeroase afecţiuni de natură fizică şi emoţională.

Lavanda conţine numeroase substanţe active unice, care nu pot fi obţinute în laborator pe cale de sinteză, iar acestea includ acidul acetic, taninul, substanţele minerale şi amare, compuşi care acţionează în mod benefic asupra organismului.

zxcvbhjutytre
Iată doar câteva dintre efectele benefice ale uleiului esenţial de lavandă:

Ajută la ameliorarea durerilor de cap, combate depresia, stresul şi stările de tensiune nervoasă, graţie mirosului cu efect de relaxare a sistemului nervos;

Este ideal pentru persoanele care adorm greu sau care se trezesc des în timpul nopţii, prelungeşte calitatea şi durata somnului;

Graţie proprietăţilor sale antiseptice, lavanda este perfectă pentru regenerarea pielii, fiind astfel ideală în tratamentul zgârieturilor sau rănilor care se vindecă greu. Lavanda promovează vindecarea ţesuturilor şi creşterea celulelor noi, ajutând la cicatrizarea rănilor, tăieturilor sau chiar a arsurilor provocate de expunerea prelungită la razele soarelui;

[ads2]

Îmbunătăţeşte digestia, stimulând mobilitatea intestinală şi producţie de sucuri gastrice şi bilă, fiind astfel ideală în cazurile de indigestie, crampe stomacale, colici, flatulenţe, senzaţie de vomă şi diaree.

Perfectă pentru piele, îndeosebi în cazurile de acnee, eczeme, piele uscată şi arsă de soare, pentru tenul gras şi inflamaţii la nivelul pielii.

Tonic muscular – masajul cu ulei de lavandă ameliorează durerile încheieturilor şi a muşchilor şi conferă relaxare şi flexibiltate persoanelor care se confruntă cu dureri de spate, gât sau reumatism.

Recomandat în afecţiunile cardiace, datorită proprietăţilor sale sedative, care pot normaliza funcţiile inimii şi controlează nivelul tensiunii arteriale.

Lavanda nu este folosită doar în scop cosmetic şi medicinal, ci şi în domeniul gastronomic. Există numeroase reţete care includ această plantă minunată ca şi garnitură decorativă sau, de ce nu, direct în compoziţia preparatelor, cum sunt îngheţatele, şerbetul, salatele sau prăjiturile.