Insomnia. Care sunt cauzele ei și cum ne putem trata

(Last Updated On: May 30, 2016)

Toată lumea din când în când se confruntă cu tulburări de somn. Multe persoane care suferă de insomnie pot adormi cu ușurință, dar se trezesc în curând. Alți oameni au problema, opusul acesteia, și anume, ei consideră că este dificil de a adormi.

Drept urmare, oamenii nu primesc suficient somn, iar acest lucru se răsfrânge asupra sănătății persoanei, dispoziției, ducând la depresie și anxietate. Insomnia poate fi cauzată de diverse motive, care sunt acestea?

Insomnia este asociata, de multe ori, cu o excitatie fiziologica sau psihologica in cursul noptii, aparand o preocupare marcata referitoare la somn, care genereaza un cerc vicios. Apare o conditionare negativa referitoare la somn, teama si obsesia „nu voi putea adormi”, ceea ce creeaza o activare psiho-fiziologica negativa, rezultand imposibilitatea de a adormi. Cu cat individul incearca mai mult sa adoarma, cu atat devine mai tensionat si este mai putin capabil sa adoarma, scrie farmaciata.ro

Insomnia poate aparea ca un simptom, iar pentru tratarea corecta a acesteia trebuie gasita cauza care sta la baza ei. In general, toate aceste tulburari sunt diagnosticate de catre un medic ce recomanda, dupa caz, investigatii suplimentare si/sau medicatia necesara in functie de personalitatea individului si de starea generala a acestuia.

Tipuri de insomnii

Conform Manualului de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale, insomniile se impart in patru categorii majore:

  • Tulburarile de somn primare, avand cauze endogene (care iau nastere in interiorul organismului):
  • Dissomniile sunt dificultati ale initierii si mentinerii somnului cu modificari in cantitatea, calitatea sau reglarea somnului: insomnia primara, somnolenta excesiva (hipersomnia si narcolepsia), tulburarea legata de respiratie (de exemplu, apneea – oprirea temporara a respiratiei in timpul somnului), tulburarea ritmului circadian (ciclul zi-noapte, ceasul biologic).
  • Parasomniile sunt tulburari asociate cu somnul, comportament anormal in timpul somnului, desteptarea intermitenta din somn (de exemplu, cosmarul, teroarea de somn, somnambulismul).
  •  Tulburarile de somn in legatura cu o alta tulburare mentala. In acest caz, insomnia este considerata a fi asociata cu o alta tulburare, cum ar fi depresia sau anxietatea.
  • Tulburarea de somn provocata de o conditie medicala generala, de exemplu, tulburari neurologice sau endocrine.
  • Tulburarea de somn indusa de o substanta apare in asociere cu ingerarea de substante, precum alcool, amfetamine, cofeina, cocaina etc.

Insomniile ocazionale pot aparea in urma: consumului de bauturi psihoenergizante, surmenajului, angoaselor, spaimelor, socurilor sau altor probleme afective, dar acestea nu reprezinta un pericol real asupra persoanei, deoarece somnul isi va restabili ritmul normal.

Cum ne putem trata
Medicamentele somnului (hipnoticele, anxioliticele, neurolepticele) se iau sub supraveghere medicala, in niciun caz haotic, „dupa ureche”, cum se intampla din ce in ce mai des in Romania. Cel mai mare pericol pe care-l reprezinta somniferele este posibilitatea de a crea dependenta, dar si accentuarea unor probleme de natura psihologica. Nu se va apela la medicamente decat dupa ce au fost epuizate celelalte mijloace de ameliorare a insomniei: ceaiuri, sport, exercitii de relaxare, administrarea produselor cu melatonina etc.

Incercati si metodele de relaxare
Una dintre aceste metode este sofrologia, o tehnica de relaxare dinamica extrem de eficienta in eliberarea tensiunilor fizice, mentale si emotionale. Indepartarea tensiunilor pe care le resimte individul in perioadele de stres acut duce la relaxare, diminuarea nervozitatii, mai mult calm si un somn odihnitor.