Vezi de ce apar varicele și cum le poți trata:

(Last Updated On: May 31, 2016)

Potrivit statisticilor, varicelele afectează mai mult de jumătate din populația pământului. O parte din ei nu i-au în considerație această problemă și ajung până la ulcere venoasă. O altă parte este interesată de prevenirea și tratarea varicelelor, astfel încât, prin aplicarea unui minim efort își pot recapătă forța de altă dată.

Cu cât mai mult timp petreci așezat în fața computerului sau la volanul automobilului, cu atât mai mare este riscul de a dezvolta insuficiență venoasă cronică.

Insuficienţa Venoasă Cronică este caracterizată de simptome şi semne instalate ca rezultat al alterărilor structurale şi funcţionale ale venelor. Sistemul venos asigură întoarcerea sângelui către inimă, de la nivelul țesuturilor, astfel încât, prin sistemul arterial, sângele să poată fi recirculat.

varice

Pentru a îndeplini această sarcină, venele de la nivelul membrelor inferioare trebuie să funcționeze împotriva forței gravitaționale. Contracțiile musculare de la nivelul membrelor inferioare funcționează ca un sistem de pompă, iar peretele venos elastic ajută la întoarcerea sângelui către inimă. Valvulele din interiorul venelor se deschid când sangele este pompat spre inimă și se închid pentru a împiedica apoi, refluxul, scrie blog.spitalulsfconstantin.ro

Pierderea elasticității peretelui venos, slăbirea valvulelor din interiorul venelor duc la apariția refluxului sanguin, apărând astfel dilatații venoase varicoase.

Simptomele insuficienței venoase cronice sunt:

  • senzaţia de picior greu;
  • senzaţia de picior obosit;
  • crampele predominant nocturne;
  • durerea;
  • pruritul (mâncărimile);
  • senzaţia de arsură;
  • senzaţia de picior umflat.

Tratamentul Insuficienţei Venoase Cronice se recomandă în funcţie de stadiul bolii, conform unui protocol stabilit de chirurg în urma evaluării cazului.

Termoablația endovenoasă cu radiofrecvență (Tehnica VNUS) este metoda minim invazivă de tratament pentru boala varicoasă și a insuficienței venoase cronice. Tehnica ablației endovenoase cu radiofrecvență constă în introducerea unei sonde, prin puncție percutanată a venei safene interne/externe.

Capătul sondei, pe o porțiune de 7 cm, poate genera și emite energie termică, provocând dezorganizarea și contracția cicatricială a fibrelor de colagen din peretele venos. Venele care trec prin procesul de ablație devin tesut cicatricial, fiind ulterior absorbite de organism. Corpul redirijează automat întoarcerea venoasă prin venele sănătoase, iar restabilirea unei circulații normale eliberează presiunea de la nivelul venelor din suprafață.

Comparativ cu celelalte metode de tratament al bolii varicoase (laser terapia, safenectomia și stripping-ul venos), pacienții care beneficiază de termoablație endovenoasă cu radiofrecvență, tehnica VNUS, raportează:

  • Mai puțină durere;
  • Lipsa cicatricilor vizibile;
  • Mai puține complicații.