8 afectiuni intalnite mai des la femei decat la barbati

(Last Updated On: June 16, 2016)

Dormiți buștean, nu aveți incontinență urinară, nu cunoașteți care sunt simptomele unor migrene sau depresii acute? Este cel mai probabil că nu sunteți de genul feminin. Există o mulțime de boli care îi afectează atât bărbați cât și pe femei, însă sunt câteva din ele care atacă cel mai des sexul frumos.

Nu merge vorba despre o egalitate de gen de tip moralist, este vorba de câteva diferențe în urma căror femeile au de suferit mai des de aceste boli decât bărbații.

Atunci cand vine vorba despre sanatate, sexul feminin nu este egal cu cel masculin, iar unele afectiuni pot avea un impact mai mare asupra femeilor, comparativ cu barbatii spune Dr. Roxana Mateescu, medic rezident geriatrie si gerontologie pentru farmaciata.ro.

In special femeilor le este recomandat sa efectueze anual analizele de sange uzuale, precum si un examen de osteodensitometrie (pentru a diagnostica sau evidentia riscul de osteoporoza si de fracturi). Pe langa acestea, la recomandarea medicului, se pot efectua analize hormonale, precum si anumite examene imagistice. Iata care sunt cele mai frecvente afectiuni intalnite la femei.

Osteoporoza
Dintre persoanele afectate de osteoporoza, femeile sunt cele mai numeroase. Sexul feminin, impreuna cu varsta, reprezinta un risc major pentru osteoporoza. Aproximativ jumatate dintre femeile cu varsta peste 50 de ani vor suferi o fractura din cauza osteoporozei. Estrogenul (hormon feminin) protejeaza oasele si, atunci cand nivelul acestuia scade in timpul menopauzei, apare pierderea de masa osoasa ce duce la fragilizarea acestora. Osteoporoza poate fi prevenita cu ajutorul suplimentelor de calciu si vitamina D, al expunerii la soare, exercitiilor fizice si al unei diete adecvate.

Depresia
Femeile sunt de doua ori mai predispuse la depresie, comparativ cu barbatii, din cauza hormonilor si a stresului, in mod special, desi sunt si alti factori implicati. Depresia este mai frecventa la femeile care au copii mici, cu precadere din cauza stresului asociat cu locul de munca si cu responsabilitatile familiale. In unele cazuri, depresia apare post-partum si poate dura o perioada mai lunga. In cazul aparitiei simptomelor (diminuarea interesului pentru activitatile zilnice, scaderea in greutate, oboseala, sentimentele de vinovatie sau inutilitate, gandurile suicidale), este necesar sa cereti ajutor familiei si specialistului. El va poate indica planul de tratament de care aveti nevoie (terapie psihologica asociata sau nu cu medicatie).

Migrena
Migrenele apar de trei ori mai frecvent in randul femeilor. Motivul este reprezentat de umflarea vaselor de sange de la suprafata creierului. Istoricul familial joaca un rol important, precum si hormonii. Cele mai multe migrene apar inainte, in timpul sau dupa menstruatie. De asemenea, exista alti factori care pot declansa o migrena, precum stresul. Vestea buna este ca acestea tind sa se amelioreze la menopauza.

Incontinenta urinara
Se manifesta prin nevoia urgenta de a urina sau prin pierderea unei cantitati mici de urina in timp ce radeti, tusiti sau stranutati. Simptomele sunt experimentate de milioane de femei, acestea fiind de doua ori mai predispuse, comparativ cu barbatii. Incontinenta urinara apare atunci cand musculatura vezicii urinare se contracta spontan sau daca sfincterul este slabit si nu poate preveni eliminarea urinei. Cei mai importanti factori de risc pentru incontinenta urinara sunt: sarcina, nasterea si scaderea nivelului de estrogen la menopauza.

Tulburarile de somn
Dificultatea de a adormi sau de a avea un somn neintrerupt apare mai des la femei decat la barbati. In timpul menopauzei, bufeurile pot intrerupe somnul. Sindromul de oboseala cronica (mai frecvent la femei) se manifesta, de asemenea, printr-un somn neodihnitor. In plus, insomnia poate fi cauzata de stres, probleme afective si de incapacitatea creierului de a intrerupe mecanismul care ne tine treji. In special in randul femeilor, un eveniment stresant poate determina aparitia insomniei. Tratamentul include terapie psihologica si medicamente.

Sindromul intestinului iritabil
Semnele si simptomele sunt durerea abdominala, crampele si schimbarile la nivelul scaunului. Acesta apare de doua ori mai frecvent la femei decat la barbati si se manifesta diferit la ambele sexe. Femeile tind sa fie afectate de diaree, in timp ce barbatii sunt mai afectati de constipatie. Sindromul intestinului iritabil poate fi declansat de stres si de intolerantele alimentare.

Scleroza multipla
Este o boala autoimuna ce distruge stratul protector al celulelor nervoase, ce cauzeaza intarzierea sau oprirea semnalelor nervoase. Simptomele pot varia, de la amorteala mainilor si picioarelor pana la paralizie si orbire. Aceasta apare de trei ori mai frecvent la femei, iar istoricul familial joaca un rol major. Inceperea tratamentului timpuriu poate ajuta la tinerea eficace sub control a acestei boli.

Poliartrita reumatoida
Este o alta boala autoimuna ce afecteaza femeile de pana la trei ori mai frecvent decat barbatii. Sistemul imunitar ataca membrana ce inveleste articulatia, cauzand durere si umflare. Pe masura ce boala avanseaza, articulatiile se pot deforma, cauzand dizabilitate. In plus, si organele interne pot fi afectate de poliartrita reumatoida. Cauza exacta a acesteia nu este cunoscuta, insa poate fi o combinatie de factori genetici, hormonali si de mediu. Poliartrita reumatoida nu se vindeca, insa tratamentul aplicat la timp poate incetini progresia.