Te simţi mereu obosită? Vezi 10 posibile cauze

Oboseala este un fenomen răspândit, mai ales atunci când nu sunt respectate unele reguli din regimul de viață. În zilele noastre omul trece printr-o continuă rutină, stresul și oboseala fiind atât de des simțite încât acestea intră în deprindere și par a deveni cronice.

De ce nu ne putem odihni în mod normal? Csid.ro prezintă 10 cauze din care simțim permanent oboseala. Poate avem camera prea luminoasă și nu putem dormi normal sau poate stăm prea mult timp cu telefonul în mână?

1. Faci sport înainte de culcare

O sesiune de antrenament intens cu puţin timp înainte de culcare poate afecta calitatea somnului. Unele persoane nu au o problemă cu asta, în timp ce altele sunt mai sensibile. Sportul nu numai că ne afectează temperatura corpului, ci provoacă şi schimbările hormonale care afectează somnul. Dacă vrei să faci mişcare seara, câteva mişcari de yoga sunt cea mai bună opţiune. Este mai bine să îţi planifici orele de sală dimineaţa sau imediat după ce ieşi de la birou. „Nu este recomandat să mergi la sală cu 3 ore înainte de ora de culcare”, atrage atenţia Daniel Barone, expert în somn la Weill Cornell Medicine. Dacă nu există un echilibru între sport şi odihnă, poţi suferi de stres fizic, care provoacă oboseală permanentă.

2. Nu faci suficientă mişcare
Nenumărate studii arată că mişcarea pe parcursul zilei este esenţială pentru un somn sănătos. A nu face exerciţii fizice cu scopul de a-ţi „conserva” energia este o greşeală. Chiar şi 20 de minute de mişcare pe zi, ideal dimineaţa, au un efect semnificativ asupra calităţii somnului. O greutate sănătoasă îmbunătăţeşte rezistenţa fizică, reduce riscul a mai multor boli, printre care şi afecţiuni ale somnului precum apneea.

3. Mănânci înainte de culcare

Un astfel de obicei îţi poate afecta calitatea somnului. Dacă mănânci o masă copioasă înainte de culcare ai mult mai multe şanse să ai un somn agitat, poate chiar indigestie sau arsuri la stomac. Vestea bună este că o masă târzie nu îngraşă mai mult decât una normală. La urma urmei, numărul caloriile este acelaşi indiferent de oră!

4. Nu mănânci înainte de culcare

Dacă te culci cu stomacul gol , adormi greu. Când îţi este foame, creierul tău este în stare de alertă şi tocmai de asta adormi greu şi eşti agitată. Mai mult, este posibil să te trezeşti în cursul nopţii, iar a doua zi vei resimţi oboseală. Aşa că încearcă să iei o gustare cum ar fi un iaurt sau un fruct.

5. Dormi foarte mult în weekend
De multe ori oamenii se concentrează pe ideea de somn suficient, dar multă lume nu îşi dă seama că mult mai important este să ai un program constant de somn. Chiar dacă dormi suficient ore, lipsa de ordine din programul tău de somn poate contribui la instalarea stării de oboseală. Unele persoane sunt mai sensibile la schimbările de program decât altele, dar specialiştii atrag atenţia că şi o dereglare de numai 30 de minute poate avea efecte negative. De fapt, faptul că te trezeşti în fiecare zi la aceeaşi ora s-ar putea să aibă un impact mai mare asupra calităţii somnului decât ora la care te culci!

6. Eşti tot timpul cu telefonul în mână

Dacă eşti expusă în timpul zilei la lumină puternică, ritmul circadian şi calitatea somnului vor fi afectate. Lumina puternică a telefonului mobil are impact asupra producţiei de melatonină. Este important să reduci luminozitatea telefonului mobil sau a tabletei în apropierea orei de culcare. Un pas şi mai important ar fi renunţarea completă la telefon mobil cu 30- 60 de minute înainte de culcare!

7. Perna sau salteaua sunt vechi

Este uimitor cât de multe persoane folosesc perne şi saltele vechi de ani de zile. Materialul acestora adăposteşte acarieni. Multe persoane dezvoltă alergii din cauza acestor dăunători, care se hrănesc cu celule moarte. Dacă eşti alergi la praf, pernele şi salteaua pot avea un impact semnificativ asupra sănătăţii tale, dar şi asupra calităţii somnului. Ar trebui să-ţi înlocuieşti perna o dată la doi ani. O saltea proastă sau veche poate fi cauza durerilor de spate şi de gât. Din cauza ei ne trezim obosiţi dimineţa sau suntem irascibili. Tocmai de asta o saltea bună te-ar putea să ne ajute să scăpăm de aceste inconveniente.

8. Camera ta este prea luminoasă

Dormitorul ar trebui să fie cât se poate de întunecat. Lumina de tla televizor sau chiar corpurile de iluminat poat avea un impact negativ asupra somnlui.

9. Temperatura este prea ridicată

Temperatura ideală variază de la persoană la persoană, dar temperatura recomandată pentru adulţi este de 18.5- 19 grade. De ce o temperatură recomandată de 18.5 grade? În mod natural, temperatura corpului scade noaptea, metabolismul bazal fiind cel responsabil de dozarea energiei destinate fiecărei funcţii. În timpul somnului profund temperatura scade şi cu un grad şi începe să crească spre sfârşitul ciclului de somn. Prin menţinerea unei temperaturi scăzute, corpul este menţinut în starea de somn profund mai mult timp, asigurându-se o mai bună odihnă.

10. Stresul

Există persoane care nu ştiu să spună „nu”, motiv pentru care se angajează în multe activităţi şi sarcini şi au o listă interminabilă cu lucruri de făcut. Acest fapt, de cele mai multe ori, produce stres. Cortizolul, hormonul stresului, creşte excesiv când stresul devine cronic, menţinând organismul în stare de alertă tot timpul. În consecinţă, apar tulburări de somn, atât în ceea ce priveşte durata, cât şi calitatea acestuia.

Acestea sunt doar câteva dintre cauzele care pot fi în spatele unei oboseli permanente. Există cazuri în care este vorba de factori mult mai importanţi şi mai gravi, care prevestesc anumite afecţiuni sau boli (anemie, deficienţa de potasiu, problemele tiroidiene, diabetul zaharat sau bolile de inimă nediagnosticate!). În orice caz, se recomandă un stil de viaţă sănătos, care să includă ore suficiente de odihnă, o alimentaţie de calitate şi exerciţii fizice regulate.

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

1