Și totuși, Pastele nu îngraşă, dimpotrivă te pot ajuta să slăbeşti! Vezi ce trebuie să faci:

Când vine vorba de diete, pastele sunt produsele de care încercăm cu ardoare să ne ferim pe motiv că acestea îngrașă. Potrivit unui studiu recent , efectuat de către Institutul Neuromed, pastele nu îngrașă, ba din potrivă în anumite condiții acestea te pot ajuta să slăbești.

Persoanele care consumă paste cu moderaţie, aproximativ 50 de grame pe zi – tind să fie mai slabe şi mai în formă decât cele care limitează consumul lor, informează csid.ro.

Studiul a analizat beneficiile dietei mediteraneene şi a examinat obiceiurile alimentare a mai mult de 20.000 de persoane.
În ultimii ani, ne-am confruntat cu o adevărată revoluţie în ceea ce priveşte alimentaţia. Alimente considerate în mod traditional nesănătoase – untul, sarea, ouăle – revin în atenţia nutriţioniştilor pe măsură ce noi studii contrazic recomandările autorităţilor americane.

Noile cercetări susţin acum că nu are rost să evităm nici pastele
Să ne înţelegem, nimeni nu susţine că ar trebui să consumi cât mai multe paste, unt şi ouă sărate. Vechea zicală “Orice cu moderaţie” nu a fost nicioadată mai potrivită decât în acest caz.

„Contrar a ceea ce mulţi oameni cred, consumul de paste nu este asociat cu creşterea în greutate. Datele arată cum consumul de paste, bazat pe cerinţelor fiecărui individ, contribuie la menţinerea unui indice de masă corporală sănătos şi unei circumferinţe mai mici a taliei”, spune George Pounis, unul dintre autorii studiului.

“În general, pastele nu sunt considerate o alegere potrivită când încerci să slăbeşti. Mai mult, unele persoane le exclude complet din alimentaţia lor când ţin dietă. În urma ultimelor cercetări, putem spune că nu este atitudinea corectă. Este vorba despre un element esenţial al dietei mediteraneene şi nu are rost să îl excludem din meniu. Mulţi oameni evită consumul de paste, deoarece ei cred că îngraşă şi le înlocuiesc cu alte alimente mai puţin sănătoase, cum ar fi carnea roşie”, atrage atenţia unul dintre cercetători, Licia Iocoviello.

Experţii Institutului Neuromed au analizat dimensiunile corporale ale participanţilor: greutatea, înălţimea, indicele de masă corporală (IMC) şi le-au confruntat cu obiceiurile lor alimentare. Rezultatele arată că, de fapt, consumul de paste nu este legat de creşterea greutăţii corporale. Contrar a ceea ce se spunea până acum, cei care mănâncă paste în mod normal au un IMC şi o circumferinţă abdominală mai mici, mai ales în cazul femeilor. A mai fost luată în considerare mărimea porţiilor, iar participanţii au fost întrebaţi dacă urmează o anumită dietă şi ce alte alimente au consumat în ultimele 24 de ore.

Mesajul acestui studiu, dar şi două proiecte de cercetare mari, Moli-sani şi INHES (Italian Nutrition & Health Survey), este că dieta mediteraneană, urmată cu moderaţie, este bună pentru sănătate.

O dietă sănătoasă trebuie să conţină şi carbohidraţi, pentru că aceştia furnizează energie, iar pastele făinoase sunt o importantă sursă de carbohidraţi, proteine vegetale, de vitamine (B, F) şi fibre.

„Există glucide complexe, cum ar fi cele prezente în paste sau cereale, şi simple, care se găsesc, de exemplu, în zahăr şi dulciuri. Acestea din urmă trebuie evitate pentru menţinerea unei alimentaţii sănătoase. În mod normal, glucidele complexe din paste, folosite în contextul dietei mediteraneene, adică, respectând varietatea tuturor elementelor (fructe, legume, peşte şi carne albă), sunt benefice”, asigură Iacovello.

Persoanele care şi-au păstrat greutatea sub control, deşi consumau paste, urmau o dietă echilibrată şi sănătoasă. Mai mult, aceştia alegeau pastele cu legume şi peşte, în detrimental celor cu sosuri grase şi multă carne. Porţiile erau de asemenea mici. De fapt, pastele erau consumate de subiecţi asemeni unei garnituri şi nu ca fel individual.

“Cea mai mare porţie de paste consumată a fost de 86 de grame”, atrage atenţia Kathleen O’Brien, unul dintre cercetători.
Aşadar, când luăm în considerare aceste elemente, rezultatele studiului nu sunt atât de surprinzătoare – poţi consuma paste ca parte a unei diete echilibrate. Carbohidraţii conferă senzaţia de saţietate, ceea ce înseamnă că vei consuma mai puţine calorii!

Rezultatele au fost publicate în jurnalul medical Nutrition and Diabetes.

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply