Un român s-a vindecat de cancer prin… alergare. “Am umblat peste tot, pe la o gramada de medici de toate felurile si la final mi-am facut un regim special”. Vezi cum a fost posibil:

(Last Updated On: August 25, 2016)

Deși toți medicii la care a fost i-au spus că are de trăit cel mult un an iar șansele la viață sunt foarte mici și țin doar de o minune, Alex Puscariu nu s-a lăsat bătut, iar ideea morții pentru el era de neacceptat. Cu mai bine de 10 ani în urmă acesta a fost diagnosticat cu cancer la ficat însă datorită puterii, curajului și dorinței sale a reușit să-l învingă.

Se numeste Alex Puscariu si locuieste in Busteni, in casele din imediata apropiere a telecabinei, scrie secretelefemeilor.ro. Are aproape 57 de ani si de mai bine de 10 ani alearga zilnic 20 de kilometri. Nu este vorba despre un hobby dus dincolo de limitele cotidianului ci de o necesitate.
In februarie 1999 fost diagnosticat cu cancer la ficat, fara nici o posibilitate de a fi operat.

Medicii ii mai dadeau cel mult un an de trait, in functie de rezistenta ficatului sau. Dar “nea Alex”, cum ii spun vecinii, nu putea accepta nici macar ideea mortii.

“Am umblat peste tot, pe la o gramada de medici de toate felurile si la final mi-am facut un regim special. M-a ajutat foarte mult si o carte pe care am citit-o despre Valeriu Popa, parintele medicinei alternative românesti”.

In carte a descoperit ca postul de lunga durata si viata activa pot duce la resorbirea cancerului. Pricipiul se bazeaza pe aceea ca daca tumoarea nu mai este hranita cu celule animale, provenite din lapte, carne, oua si chiar peste, treptat, pentru a rezista, se hraneste cu ea insasi, pana la resorbtia finala.

Ca sa isi “infometeze” cancerul, nea Alex alerga in fiecare zi aproape 20 de km, intre Busteni si Sinaia, unde lucreaza la un hotel si inapoi, la terminarea turei. Colegii sai se obisnuisera sa-l vada aparand in trening. Ba uneori mai faceau si haz de necaz. Ii atrageau atentia ca daca nu pleaca la timp spre casa, risca sa prinda un val de masini si sa nu mai aiba loc de alergat pe sosea.

“Obosind trupul, automat oboseam si tumoarea, care avea nevoie de resurse de hrana pentru evolutie. Si cum nu mai mancam decat cruditati, ea nu mai avea din ce sa se hraneasca. In plus, in fiecare luna tineam de doua ori post de cate trei zile in care mancam doar putina piine sfintita la biserica si beam aghiazma – vreo trei litri pe zi, ca sa nu se dezhidrateze organismul. Si alergam si in cele trei zile de post sever”.

Desi toti medicii i-au spus ca sansele tin doar de o minune, la doua luni si jumatate dupa inceperea tratamentului neconventional, tumoarea isi redusese marimea cu aproape un centimetru.

“Asta m-a convins ca sunt pe drumul cel bun si am continuat, iar dupa un an si patru luni nu mai aveam nimic”.

Cu toate astea, ne-a Mihai nu se mai opreste din alergat. S-a obisnuit cu stilul sau de viata si e convins ca sportul o sa-l ajute mereu sa isi pastreze sanatatea.