Îți plac pastele sau cartofii prajiti? Un cercetator ar fi descoperit “al 6-lea gust”. Citește detalii aici:

(Last Updated On: September 5, 2016)

Dacă îți place să mănânci foarte mulți cartofi prăjiți sau multe paste s-ar putea să ai un al „6-lea gust”. Dacă până acum s-a crezut ca oamenii sunt capabili sa distinga doar 5 gusturi primare: dulce, sarat, acru, amar si umami (gustul savorii), recentele cercetari arata ca suntem in stare sa simtim si gustul amidonului, al carbohidratilor.

Juyun Lim, profesor la Universitatea Oregon, a coordonat un studiu care sugereaza ca oamenii pot detecta carbohidratii din alimente precum pastele, cartofii sau painea. Pentru a verifica aceasta teorie, dr. Lim a dizolvat diferite nivele de carbohidrati in solutii lichide, pe care le-a dat unui numar de 22 de participanti, care au fost rugati sa spuna cat de mult le-a placut fiecare proba, scrie stirileprotv.ro

“Ei au spus ca are un gust de amidon”, spune dr. Lim.

Anterior, multi oameni de stiinta credeau ca oamenii pot detecta doar gustul zaharului din carbohidrati, deoarece enzimele din saliva noastra sparg moleculele de amidon in unele de zahar, lasandu-ne un gust dulce in gura.

Insa cand voluntarilor li s-a dat un compus care bloca enzimele din saliva si receptorii dulci, ei inca erau capabili sa guste amidonul, ceea ce arata ca fiintele umane pot detecta gustul carbohidratilor inainte ca acesta sa fie afectat de zahar. “Asiaticii ar spune ca este un gust ca de orez, in timp ce caucazienii il descriu ca pe un gust asemanator cu al painii sau al pastelor.

Dr. Lim nu a putut sa gaseasca receptorii de pe limba care detecteaza aromele amidonului, ceea ce inseamna ca nu poate fi declarat ca fiind un gust primar. “Cred ca acesta este motivul pentru care oamenii prefera carbohidratii”, mai spune ea.