Suferi de cârcei? Vezi de ce apar şi cum poţi scăpa de ei

(Last Updated On: September 21, 2016)

Aceste dureri sunt foarte neplăcute, și atacă în cele mai nepotrivite momente. Te-ai trezit vreodată în timpul nopții din cauza durerilor incredibile provocate de cârcei? Dacă da, atunci cu siguranță că ai încercat să cauți răspunsuri la întrebarea ”Din ce cauză apar cârceii?”.

Există mai mulți factori care provoacă cârceii, și chiar dacă încă nu ai trecut prin asemenea chinuri, trebuie să cunoști cum să te păzești. Exercițiile fizice în exces și deshidratarea sunt doar unele din motivele ce provoacă cârceii.

14409232_309809116053299_1225273949_n

Similar cu alte crampe musculare, fenomenul cârceilor apare atunci când muşchii se contractă involuntar. Fenomenul poate apărea la orice muşchi, dar cele mai obişnuite sunt cele care apar la picioare în timpul nopţii, când persoana doarme, informază csid.ro.

Cercetătorii în medicină nu ştiu exact ce provoacă cârceii, însă de-a lungul timpului au descoperit anumite ipoteze posibile. Una dintre ele afirmă că acestea sunt provocate de oboseala musculară care poate fi rezultatul statului prea mult în picioare, jos sau după prea multe exerciţii fizice.

Un alt factor ar putea fi deshidratarea, când fluidele din organismul uman nu primesc suficient oxigen, fiind predispuse spasmelor. De asemenea, deshidratarea provoacă dezechilibre electrolitice, cercetătorii consideră că electroliti sunt un factor important atunci când se declanşează crampele musculare.

Alergătorii, precum şi alţi atleţi consideră că potasiul şi magneziul sunt două substanţe indispensabile atunci când persoanele doresc să prevină cârceii. Potasiul este foarte benefic pentru relaxarea musculară, în cazul persoanelor care au cârcei foarte des medicii îi sfătuiesc să crească nivelul de magneziu şi potasiu din dieta alimentară.

De exemplu, bananele sunt o sursă foarte bună de potasiu, precum şi cartofii dulci, stafidele, prunele uscate, fasolea uscată şi spanacul gătit.