Înjuri des? Vezi cum ajută sănătatea mintală

Majoritatea inhibărilor le obținem în urma rezultatelor educației de la școală și acasă, dar și de
la mediul social în care trăim, iar la maturitate sunt înrădăcinate în minte. Experți în psihologie vin cu declarații extrem de importante, aceștia conectează starea de spirit al unui om și forma de verbalizare a acestor senzații, considerând că înjurăturile au un rol favorabil în echilibrul emoțional.

Chiar dacă în societate din cauza normelor de conduită, nu-ți permiți să înjuri, psihologii spun că sistemul nervos se descarcă semnificativ odată cu pronunțarea înjurăturii.

14794200_328067780894099_2007186043_n

O înjurătură poate exprima de o mie de ori mai bine starea de spirit a cuiva decât dacă ar spune “m-a supărat”. De multe ori, aflăm cu adevărat ce se află în adâncul sufletului unei persoane suferinde atunci când îi scapă câte o înjurătură, decât atunci când se exprimă elegant şi folosind cuvinte alese. Înjurătura este un feedback automat, natural şi onest”, crede Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, informează csid.ro.

Când oamenii încearcă să ascundă ceva dureros sau neplăcut, care poate a fost îngropat în adâncul lor toată viaţa, aceştia pot fi stimulaţi prin întrebări care i-ar putea deranja. Acest „deranj” are ca scop scoaterea la suprafaţă a emoţiilor suprimate, care se află de fapt la baza conflictului interior.

„Înjurătura poate veni ca o reacţie normală la emoţia pe care o simte în acel moment faţă de traumă. Într-adevăr, poate nu este frumos să înjurăm, mai ales în public, însă atunci când ne dorim să eliberăm emoţiile negative pe care le-am înmagazinat, este sănătos să ne mai scape câte una. Aceasta este desigur o soluţie de moment şi nu ia locul unei şedinţe cu un profesionist”, adaugă specialistul.

De ce înjurăturile pot fi benefice pentru sănătate

La nivel internaţional s-au făcut mai multe cercetări şi studii, iar specialiştii au identificat cel puţin cinci beneficii ale înjuratului:

1. Înjuratul te face mai puternic

Chiar dacă nu realizăm acest lucru, înjuratul poate reprezenta un fel de mecanism de adaptare, dar doar atunci când îl folosim cu moderaţie.

„De regulă, înjurăm pentru că avem o reacţie la un sentiment deranjant şi ne folosim de înjurătură pentru a ne descărca nervos. Unii oamenii se descarcă de această tensiune interioară prin mâncat excesiv compulsiv, prin alcool sau fumat, iar alţii o fac înjurând. Iar când această presiune se eliberează, pentru moment recăpătăm o stare de armonie interioară şi chiar de forţă”, afirmă Eugen Popa.

2. Înjurăm ca să reducem durerea fizică sau emoţională

„De câte ori nu am înjurat atunci când ne-am lovit de marginea patului? De nenumărate ori! Astfel, durerea noastră, care se concentrează într-un punct, se dispersează. Chiar şi un experiment realizat de unul dintre cei mai cunoscuţi doctori în psihologia înjuratului, Richard Stephens, a arătat că oamenii sunt capabili să-şi scufunde mâinile în apă cu gheaţă pentru mai mult timp, asta dacă repetă înjurături. Pentru unii, înjuratul este o reacţie firească atunci când experimentează durerea fizică sau emoţională, iar alţii folosesc alte metode sau chiar aleg să o inhibe”, explică Eugen Popa.

3. Înjurătura altuia ne poate aduce o revelaţie

Există momente când monotonia pune stăpânire pe toată viaţa noastră, iar o simplă înjurătură venită din partea unui străin ne poate oferi o tresărire.

„Înjuratul este asociat de experţi cu activarea unei zone din creier numită amigdală, care controlează şi monitorizează această reacţie de “luptă sau fugi”. Atunci când înjurăm, se pare că amigdala activează reacţia de luptă, iar sângele circulă mai repede prin corpul nostru şi durerea este mai puţin resimţită. Atunci mintea noastră este limpede şi suntem mult mai predispuşi la revelaţii sau idei excelente”, declară specialistul.

4. Înjurătura este persuasivă

Atunci când comunicăm uniform, fără pasiune, puterea noastră de convingere este slabă. Ca să fim convingători trebuie să devenim pasionali, iar înjurătura reprezintă acel “hocus-pocus” în argumentaţia noastră.

„Este o metodă neconvenţională, chiar nerecomandată de mulţi, însă e demonstrat ştiinţific că înjurătura poate fi un condiment indispensabil atunci când vrem să convingem pe cineva. Dacă la nivel conştient publicul poate dezaproba gestul tău neortodox, la nivel subconştient acesta îţi va acorda puncte bonus la capitole precum sinceritate şi pasiune. În plus, prezentarea ta arată siguranţă de sine şi trimite un mesaj puternic audienţei. Un discurs condimentat cu o mică înjurătură poate să ajungă mai repede la sufletul publicului decât o argumentaţie elaborată, asta deoarece înjurătura exprimă o emoţie mai puternică decât credem noi”, crede Eugen Popa.

5. Înjurăturile sociale sau cum să ne facem prieteni

Paradoxal, înjurătura nu are legătură întotdeauna cu nervii, cu frustrarea, ci există şi înjurături care pot fi semne de fericire. Este vorba despre acele “înjurături sociale” care pot conecta prietenii sau, de ce nu, îţi pot aduce noi relaţii.

„Aceste înjurături sociale apar de multe ori când oamenii sunt relaxaţi şi fericiţi sau când sunt supăraţi pe echipa lor favorită că a pierdut. În ultimul caz, înjurătura nu este un semn de “duşmănie” faţă de echipa iubită, ci este o formă prin care suporterii îşi pot arăta solidaritatea faţă de ea”, conchide Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

c
Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

1