Dai din picior atunci când stai aşezat? Vezi de ce boli poti sa suferi:

(Last Updated On: September 30, 2017)

Persoanele care suferă de sindromul picioarelor neliniștite își mișcă picioarele constant, chiar și atunci când stau așezați. Acest sindrom este o afecțiune comună și se caracterizează prin disconfort la nivelul picioarelor, însoțit de nevoia de a mișca picioarele pentru calmarea senzației.

Poate apărea la orice vârstă, chiar și în copilărie. De obicei, se agravează cu trecerea timpului, scrie a1.ro

De cele mai multe ori, această stare este declanșată de inactivitate, putând fi îmbunătățită prin mișcare. Sindromul picioarelor neliniștite afectează atât bărbatii cât și femeile de orice vârstă.

Cauza nu este cunoscută, dar se bănuiește că la mijloc ar fi o legătură genetică, deoarece mulți pacienți care se confruntă cu această problemă au rude care au trăit aceleași senzații.

Sindromul picioarelor neliniștite a fost asociat cu unele afecțiuni medicale, inclusiv boala Parkinson, diabet zaharat și neuropatie periferică. Alcoolul sau lipsa de somn declanșează, de multe ori, această stare. În prezent, nu există nici un test pentru a diagnostica sindromul.