Guta, boala celor bogati? Vezi de ce apare și cum poate fi ținută sub control:

(Last Updated On: September 19, 2017)

Guta se manifesta în trecut doar la persoanele bogate care consumau carne de vânat bogată în purine. Este o formă dureroasă de artrită. Astăzi afectează multe persoane din cauza excesului de mezeluri.

Guta este data de un exces de acid uric in sange, ceea ce poarta numele de hiperuricemie, spune Dr. Laura-Margareta Bara, consultant in probleme de nutritie, citată de farmaciata.ro. Ea se manifesta printr-o criza acuta (criza de guta), prin depunerea de cristale de urat (sare a acidului uric) in zonele subcutanate (tofi gutosi) si prin afecatre renala.

trbvbttrbtrbrt

Hiperurcemiile sunt sindroame caracterizate prin cresterea concentratiei sangvine a uratului monosodic (sare a acidului uric). Se disting trei forme esentiale din punct de vedere anatomo-clinic si anume: hiperuricemia asimptomatica, criza acuta de guta si guta cronica.

CAUZE SI FACTORI DE RISC IN GUTA

Excesul de acid uric in sange poate fi dat:
de un exces de productie plecand de la metabolismul protidelor (substante organice azotoase); un defect in eliminarea urinara; asocierea celor doua cauze de mai sus.

In guta primara, adesea este implicat un factor familial, genetic, care provoaca tulburari enzimatice la nivelul metabolismului purinelor (compus organic din acidul uric). Sedentarismul, obezitatea, alcoolismul si factorii alimentari (aici un rol important il are carnea de vanat, maruntaiele, carnea de oaie, miel) joaca un rol favorizant evident.

In cazul gutei secundare, excesul de acid uric din sange este dat de un exces de distrugere a nucleoproteinelor celulare prin:
intoxicatie cu plumb; hemopatii (maladia Vaquez, leucemie, tratamente citolitice); anemii hemolitice; arsuri pe suprafete intinse; anumite tratamente cu diuretice sau corticoizi; insuficienta renala. la copii, maladia Lesch-Nyhan, glicogenoza de tip I .
In 90% din cazuri, guta este o boala masculina, primul atac aparand in jurul varstei de 35 ani. La femei guta, nu apare decat dupa menopauza.

SIMPTOMELE MALADIEI

Criza acuta de guta survine la omul tanar brutal in plina noapte. Prima articulatie afectata este degetul mare de la picior, dar uneori sunt afectate si glezna sau genunchiul. Adesea, pacientul se plange de anumite stari care preced criza precum: oboseala, stare pseudo-gripala, cefalee etc.

Uneori exista o cauza declansatoare precum: microtraumatism local, oboseala, o interventie chirurgicala.
In timpul crizei, articulatia este inflamata, rosie, calda, umflata, foarte dureroasa si impiedica pacientul sa doarma.

Bolnavul are impresia ca are piciorul prins intr-o cursa de soareci si nu poate sa calce. Durerea este atroce, uneori se asociza stari febrile (38 grade C), agitatie, transpiratii. Spre dimineata criza se calmeaza, iar repetitia crizelor de guta in fiecare noapte constituie accesul de guta. La inceput crizele sunt mai rare, pe parcurs devenind din ce in ce mai dese. Aceste crize cedeaza cu ajutorul colchicinei si a antiinflamatoarelor nesteroidiene.

Guta cronica se caracterizeaza prin deformarea articulatiilor. Cele mai afectate sunt mainile, picioarele, gleznele si genunchii.

In cazul hiperuricemiei asimptomatice, care clinic este muta, diagnosticul poate fi pus intamplator, cu ocazia unor investigatii biologice, ce include si dozarea acidului uric.

REGIMUL IN GUTA

Pe langa tratamentul medicamentos specific, este foarte important sa se respecte anumite masuri igieno-dietetice, regimul jucand un rol esential.
Astfel, trebuie inceputa o cura treptata de slabire pentru obezi (alimentatia trebuie sa fie hipolipidica si hipocalorica):

Cura diuretica: trebuie sa beti mai mult de doi litri de lichide pe zi (apa minerala sau plata). In cazul in care transpirati mai mult in timpul zilei (prin activitate fizica sau caldura in timpul verii), trebuie sa consumati mai mult de trei litri pe zi. Se pot consuma de asemenea si sucuri de lamaie sau portocale.

Deoarece prin alimentatie si lichide se urmareste si alcalinizarea urinii (este de dorit un pH cat mai aproape de 7) este bine sa va urmariti si aciditatea urinara. Acest lucru il puteti face cu ajutorul unei harti reactive la pH introdusa in urina proaspata.

Alimentatia trebuie sa fie saraca in purine, in proteine in general (mai putin de 0,5g/kg corp/24 ore), bogata in lichide si in legume si fructe.

CE AVEM VOIE SA MANCAM

Alimente care trebuie suprimate:
maruntaie de vitel; sardine, hering, icre, sardele; sosuri de carne, prajeli si vinuri; mezeluri, carne de vanat; carnea tanara in general (vitel, curcan); creier; ciuperci; branzeturi fermentate; maioneza, crème si sosuri grase; ciocolata, cacao.

Alimente al caror consum trebuie limitat:
alte carnuri in afara celor de mai sus, peste (100 g/zi), crustacee, scoici; legume (mazare, linte, spanac); oua, lapte si produse lactate.
Este permis puiul o data pe zi, sase zile pe saptamana si bineinteles medicatia asociata.

Dr. Laura-Margareta Bara
Consultant in probleme de nutritie