Mihaela Bilic despre ph organismului, aciditate, alimente alcaline. „Cu alte cuvinte nici dacă am mânca bicarbonat, nu avem cum să blocăm secreția acidă din stomac. Și nici nu trebuie, pentru că …”

(Last Updated On: October 18, 2017)

Medicul nutriționist Mihaela Bilic explică modul cum funcționează corpul uman și de ce nu trebuie să alergăm după dietele alcaline.

Pe Facebook, Mihaela Bilic a scris: „Norocul nostru că nu putem controla natura. După un rationament extrem de simplificat am putea crede ca ph-ul organismului este rezultatul alimentației noastre, după principiul ne alcalinizăm dacă consumăm produse alcaline (cu ph peste 7) și producem aciditate dacă mâcăm lucruri acide (cu ph sub 5) Ei bine, biochimia corpului nostru e mai sofisticată decât propaganda făcută de adepții regimului acido-bazic.

Natura a creeat mecanisme capabile să mențină la nivel celular un ph neutru, independent de faptele noastre. E adevărat că oxidarea celulară și radicalii liberi rezultați din metabolism produc îmbătrânire și îmbolnăvire prin creșterea acidității, însă acest proces nu poate fi împiedicat înghițind cu lingurița bicarbonat de sodiu.

Așa cum nici eliminarea produselor animale considerate acide (carne, brânzeturi) din dietă nu este urmată de creșterea ph-ului tisular. Indiferent ce mâncăm/bem, primul popas al acestor elemente este in stomac, o incintă în care se secretă în mod natural acid clorhidric, al cărui ph întrece cu mult aciditatea oțetului sau a sucului de lămâie.

Cu alte cuvinte nici dacă am mânca bicarbonat, nu avem cum să blocăm secreția acidă din stomac. Și nici nu trebuie, pentru că rolul ei e să ne protejeze de eventualele bacterii și paraziți din alimente. Ba mai mult, dacă luăm medicamente antiacide pentru ulcer și gastrită, acestea devin ineficiente după câteva doze, tocmai pentru că stomacul va crește compensator producția de acid.

Nici ph-ul alimentelor din natură nu este un argument necondiționat, acesta suferă modificări radicale în funcție de metabolism: legumele proaspete sunt alcaline dar produc aciditate digestivă, lămâia e acidă dar are efect de alcalinizare etc. Nu putem controla echilibrul acido-bazic din organism, el este reglat complex de o serie de hormoni.

In plus corpul nostru consumă zilnic un gram de calciu pentru a neutraliza la nevoie excesul de aciditate. Sângele trebuie să aibă ph alcalin iar sucul gastric trebuie să fie acid, are grijă natura de asta. Și nu uitați că cel mai mare agent de oxidare este oxigenul din aerul e care îl respirăm- el ne dă viață și tot el ne “ruginește”- aviz celor care ar putea să ne recomande să ne ținem respirația…ca să trăim sănătoși o veșnicie 🙂 ”