Dr. Monica Pop: 4 obiceiuri banale care te pot lăsa fără vedere

(Last Updated On: November 23, 2017)

Excesul de cofeină și tutun, precum și unele medicamente uzuale, printre care antidepresivele, pot avea efecte secundare periculoase pentru vedere.

Iată cinci cauze surprinzătoare ale pierderii vederii, potrivit realitatea.net:

1. CAFEAUA TARE. Un studiu publicat recent în revista ”Investigative Ophthalmology&Visual Science” arată că cei care obișnuiesc să bea zilnic trei sau mai multe cafele au un risc crescut de glaucom – boală degenerativă a nervului optic, care duce la pierderea vederii. ”Aceste efecte sunt binecunoscute. Cafeaua face vasoconstricție, adică strânge vasele de sânge, ducând la creșterea tensiunii arteriale și a presiunii intraoculare. E total contraindicată celor cu glaucom de orice tip sau cu boli vasculare.

Cantitatea e mai puțin importantă, și o cană de cafea tare poate avea acest efect. Sfatul meu pentru toată lumea e să bea cafea decofeinizată sau, dacă nu se pot abține, să combine cafea cu cofeină cu cea fără cofeină”, recomandă prof.dr. Monica Pop, managerul Spitalul de Urgențe Oftalmologice din București.

2. FUMATUL EXCESIV. Fumătorii de cursă lung㝠au un risc de patru ori mai mare decât nefumătorii sau ex-fumătorii să sufere de degenerescență maculară, afecțiune ce implică distrugerea vederii centrale. Apare, de regulă, la cei peste 50 de ani, însă fumatul poate grăbi cu zece ani declanșarea ei.

3. COLESTEROL RIDICAT. Un nivel ridicat al colesterolului, ca urmare a unei alimentații bogate în grăsimi, și hipertensiunea pot genera accidente vasculare oculare sau pot produce leziuni degenerative oculare care duc în final la orbire, adaugă medicul oftalmolog Monica Pop.

4. Antidepresivele și somniferele, cele care tratează ulcerul și toate medicamentele ce provoacă uscăciunea gurii. ”Acestea din urmă conțin atropină și beladonă, contraindicate în glaucom. Acum câțiva ani, într-o singură noapte, mi-au venit șapte pacienți cu pupilele dilatate și vedere proastă. Nu luaseră niciun medicament, nu sufereau de nicio boală. Toți mâncaseră un anumit tip de halva cu beladonă”, exemplifică medicul.