Medicul nutriționist Mihaela Bilic: Ce conține, de fapt, slănina de porc de Mangalița

(Last Updated On: January 18, 2018)

Nutriționistul Mihaela Bilic a scris recent într-o postare pe Facebook că porcul de Mangalitț poate fi la fel de sănătos ca somonul.

Nutriționistul Mihaela Bilic: „Somonul cu picioare e… porcul de Mangalita
Iata o analiza concreta a continutului de acizi grasi din slanina acestui animal. Puteti vedea cu surprindere ca procentul de grasimi mono- si poli-nesaturate depaseste cu mult pe cel al grasimilor saturate. Mai aproape de uleiul de masline si de somon, slanina de porc e o sursa de grasime sanatoasa. Si de sezon:)” a scris nutriționistul.

 

Porcul de Mangaliţa, cândva o rasă foarte răspândită în zona Transilvaniei, pare să fie apreciat, din nou, de către fermierii români.

În vreme ce românii au abandonat această rasă după 1989, ungurii au intuit potenţialul acesteia, iar acum sunt printre cei mai mari exportatori din lume de jambon de Mangaliţa, la preţuri de peste 80 de euro pe kilogram, informează agrointel.ro.

Fermierii români vor acum să recupereze timpul pierdut şi încearcă revitalizarea acestei rase cu ajutorul nou-înfiinţatei Asociaţii a Crescătorilor de Porci Mangaliţa.

”Nivelul scăzut de colesterol este principalul avantaj al porcului de Mangaliţa faţă de alte rase. Numai că porcul de Mangaliţa se creşte mai greu. Scroafele din această rasă fată mai puţini purcei, iar aceştia pot fi tăiaţi abia de la un an şi jumătate în sus.

În plus, porcul de Magaliţa este crescut în sistem extensiv, nu în ferme mari. Aceştia sunt crescuţi în gospodării ţărăneşti, afară, la soare şi se hrănesc cu iarbă, ghindă, jir, iar cu câteva luni înainte de sacrificare sunt trecuţi şi pe cereale.

În aceste condiţii, nu e de mirare că un kilogram de carne costă dublu faţă de carnea de la un porc de crescătorie, sau chiar mai mult de atât dacă vorbim de cotlet sau ceafă”, a spus Ioan Tătăran , preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Porci Mangaliţa.