Știi câte fructe şi legume trebuie să mănânci zilnic dacă vrei să trăieşti mai mult?

(Last Updated On: May 11, 2018)

Potrivit unui studiu, realizat de cercetătorii de la University College London,  şapte porţii de fructe şi legume pe zi au un efect extrem de benefic asupra sănătăţii organismului. Este vorba despre reducerea riscului de deces din cauza cancerului sau a unei boli de inimă şi, implicit, prelungirea speranţei de viaţă.

Chiar dacă până acum se considera că numărul ideal de legume şi fructe ce trebuie consumate zilnic este cinci, specialiştii susţin că cercetarea realizată pe 65.226 de respondenţi – bărbaţi şi femei – arată altceva, scrie gandul.info

Astfel, riscul morţii premature se reduce cu:

14% – dacă se consumă 1-3 porţii de fructe şi legume pe zi

29% – dacă se consumă 3-5 porţii de fructe şi legume pe zi

36% – dacă se consumă 5-7 porţii de fructe şi legume pe zi

42% – dacă se consumă 7-10 porţii de fructe şi legume pe zi

„Mesajul este clar: cu cât mănânci mai multe fructe şi legume, cu atât rişti mai puţin să mori devreme”, a explicat dr. Oyiniola Oyebode, precizând că o porţie înseamnă aproximativ 80 de grame.

Pe de altă parte, alţi experţi spun că studiul nu este concludent, întrucât rezultatele acestuia trebuie combinate şi cu alţi factori, printre care şi stilul de viaţă al fiecărei persoane.

„Nu poţi extrapola pornind de la o astfel de informaţie şi să te pronunţi asupra a ceea ce o persoană ar trebui să mănânce”, a afirmat prof. Tom Sanders.