Știi care fumători au cel mai mare risc să dezvolte cancer? Ce spune Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog

(Last Updated On: September 3, 2018)

Deși știu că țigările produc cancer, foarte multe persoane continuă să fumeze. Fumul de țigară nu afectează doar plămânii, așa cum se știa până acum.
Creierul, stomacul, inima, aparatul reproducator sau cel respirator, mai exact toate sistemele organismului sunt afectate de fumul de ţigară, nu doar plămânii.

„Deoarece atunci când omul trage din țigară, introduce o cantitate foarte mare de monoxid de carbon. Acesta este un gaz care înlocuiește oxigenul. Prin urmare, organismul fumătorului primește mai puțin oxigen”, spune Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog, citat de Digi 24.

Primele afectate sunt ţesuturile cu rezistenţa cea mai mică. Iar aici este esenţială moştenirea genetică.

„Riscul de cancer pulmonar ar unui fumător provenind dintr-o astfel de familie deja se dublează chiar se triplează față de cazul unui fumător în a cărui familie nu există persoane cu cancer pulmonar”, afirmă Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog.

Același lucru este valabil şi pentru fumătorii care au avut în familie persoane cu alte tipuri de cancer. Chiar şi ochii sunt afectaţi de tutun. Tot mai multe studii leagă ţigările de apariţia cataractei.

„Oamenii știu mai puțin despre legătura dintre fumat și afectarea ochiului, dar în momentul în care te gândesti puțin, îți dai seama că acel fum pe care îl produce țigara nu ajunge numai în plămâni, numai în stomac, ci afecteaza în primul rand tegumentul feței, dar și conjunctiva oculară, adica ochiul. De ceea persoanele care fumează sunt mai expuse riscului de conjunctivită”, spune Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog.

Iar tusea tabagică poate da chiar incontinenţă urinară.

„Ea generează zilnic o presiune, ca picătura chinezească și produce o presiune crescută asupra vezicii urinare și suprasolicită aparatul sfincterian și contribuie și în acest fel la apariția incontinenței urinare”, afirmă Ion Daniel, medic primar chirurgie generală, Spitalul Universitar.

Reţineţi aşadar că nu doar cancerul pulmonar este cel care vă pune viaţa în pericol. Ţigările afectează întreg organismul.