Damian I., despre autism: „Copii. Parinti. Terapeuti. Societate. Specialisti. Un amalgam. Incredibil de eterogen. Incidenta autismului e de 1 la 68 de nasteri. Unii pun cresterea incidentei pe planurile de …”

(Last Updated On: September 12, 2018)

Damian I., Coaching pentru parintii copiilor cu autism, vorbește despre  diagnosticul de TSA.

Damian I.: „Copii. Parinti. Terapeuti. Societate. Specialisti. Un amalgam. Incredibil de eterogen. Incidenta autismului e de 1 la 68 de nasteri. Sau ma rog, 1 la 59 dupa ultimul studiu.

Unii pun cresterea incidentei pe planurile de imunizare ale fiecarei tari (vaccinurile), pe mediul din ce in ce mai toxic in care traim, pe alimentele din ce in ce mai departe de natural.

Evident, asta alimenteaza pe cei care promoveaza diferite diete, care prescriu diverse medicamente si pe cei care in general incearca sa gaseasca un oarecare vinovat pentru diagnosticul copilului lor.

Realitatea e mult mai simpla. Metodele de diagnostic s-au emancipat in ultimii ani si specialistii au dezvoltat kituri de evaluare si diagnoza care acum zece ani nu existau. Cu alte cuvinte, acum, si un diagnostician prost, poate avea o idee despre ce e vorba.

Multe din directiile care acum ceva ani spre exemplu, duceau spre un diagnostic de schizofrenie la o varsta adulta, acum introduc copilul in zona de TSA. TSA (tulburari de spectru autist) sau ASD ( autism spectrum disorder) dupa DSM 5.

Par amanunte si de aia si confuzia asta semi acceptata de toata lumea in care medicii amana diagnosticul exact si prescriu medicamente. Oricum ar fi, exactitatea diagnosticului nu e foarte relevanta.

Cel putin nu pentru familiei si cu atat mai putin pentru copil. Pentru ca, atata vreme cat parintii au sesizat ca ceva nu e in regula si au ajuns la medic sau psiholog, inseamna ca ceva intr-adevar nu e cum ar trebui sa fie.

Din pacate, de aici, din punctul asta, drumurile se despart. Unii parinti privesc diagnosticul de TSA, elemente autiste sau note autiste ca pe o binecuvantare si spun “Nu e asa grav! Nu e autism. Mai e timp.”

Altii, chiar si in lipsa unui diagnostic realizeaza ca cel mai mare dusman pe care-l au e timpul. Fiziologic vorbind, mintea umana e modelabila in ceea ce priveste patternurile, conexiunile si reflexele pana in jurul varstei de 7 ani.

Imaginati-va o plastelina, moale si din care poti sa creezi orice si apoi aceasi plastilina, uitata in soare, care se intareste si devine dura si imposibil de modelat. Asta face ca un copil, cu cat e mai rapid introdus intr-un program de interventie, cu atat sa aiba mai multe sanse.

Prin urmare, cu sau fara diagnostic exact, apucati-va de terapie. In cel mai rau caz, atunci cand cel mic se va duce la gradinita sau scoala, va fi peste ceilalti copii de varsta lui. Nu are ce rau sa-i faca terapia”.